Lumea în oglindă ascunsă sub Antarctica: Descoperirea care rescrie tot ce știam despre ghețari

O descoperire recentă a unei echipe internaționale de cercetători sub ghețarul plutitor Dotson din Antarctica a scos la lumină un peisaj uimitor, ascuns sub sute de metri de gheață. Formațiunile descoperite, asemănătoare unor dune de nisip sau peisaje de pe o altă planetă, schimbă fundamental înțelegerea noastră despre modul în care gheața din Antarctica interacționează cu oceanul și cum acest proces ar putea influența nivelul mărilor pe glob.

Primul „tur” sub o calotă glaciară

În 2022, o echipă de cercetători condusă de Anna Wåhlin, profesor de oceanografie fizică la Universitatea din Gothenburg, a trimis un vehicul submersibil neechipat, numit „Ran”, sub o grosime de 350 de metri de gheață a calotei glaciare Dotson. Timp de 27 de zile, submersibilul a parcurs peste 1.000 de kilometri sub gheață, folosind un sonar avansat pentru a cartografia pentru prima dată partea inferioară a acestei calote, scrie BBC. Rezultatele au dezvăluit un peisaj subacvatic fascinant, descris de Wåhlin ca fiind similar cu „fața nevăzută a Lunii”.

„A fost uimitor. Am fost nevoiți să verificăm de mai multe ori dacă ceea ce vedeam era real,” a declarat Wåhlin. Formațiunile includ vârfuri, văi, platouri și structuri în formă de lacrimă, toate sculptate de mișcarea apei care topește gheața. Aceste „vârtejuri și șanțuri” oferă indicii valoroase despre modul în care apa din ocean interacționează cu gheața, ajutând cercetătorii să înțeleagă cum acest proces ar putea accelera topirea ghețarilor.

Implicații majore pentru nivelul mării

Gheața din Antarctica de Vest, cunoscută sub numele de West Antarctic Ice Sheet (WAIS), este una dintre cele mai vulnerabile regiuni din lume la schimbările climatice. Aceasta include ghețarul Thwaites, supranumit „Ghețarul Apocalipsei”, care se topește într-un ritm alarmant. Dacă întregul ghețar Thwaites ar dispărea, nivelul mărilor ar crește cu aproximativ 65 de centimetri – o amenințare semnificativă pentru orașele de coastă precum New York sau Londra.

Descoperirile recente arată că topirea gheții sub calota Dotson variază semnificativ de la est la vest. În est, gheața este mai groasă și se topește mai încet, formând platouri complexe. În vest, gheața este mai subțire, iar curenții rapizi ai oceanului au modelat structuri netede, dar și „scobituri” adânci, asemănătoare unor uriașe linguri de înghețată.

„Aceste formațiuni surprinzătoare indică o eroziune rapidă provocată de curenții marini,” explică Wåhlin. În plus, echipa a observat fracturi verticale care traversează stratul de gheață, unele datând de peste 40 de ani. Fracturile mai vechi prezentau eroziuni suplimentare, sugerând un proces continuu de modelare de-a lungul decadelor.

Mai mult decât o problemă de gheață

Pe lângă riscul direct pentru nivelul mărilor, topirea gheții din regiunea Dotson are un impact semnificativ asupra ecosistemelor marine. Apa topită, bogată în fier, alimentează dezvoltarea fitoplanctonului, baza lanțului trofic din Antarctica. Aceste microorganisme nu doar hrănesc krilul și alte specii marine, ci contribuie și la absorbția dioxidului de carbon, jucând un rol crucial în reglarea climei globale.

Cu toate acestea, schimbările rapide în salinitatea și temperatura apei ar putea destabiliza acest echilibru delicat. Oceanografa Patricia Yager a observat deja o creștere a cantității de apă dulce în regiune, ceea ce împiedică formarea gheții marine și afectează stabilitatea ecosistemelor.

„Acest loc pare neatins de oameni, dar realitatea este că impactul nostru este enorm,” afirmă Yager. Dacă tendințele actuale continuă, stratul de gheață ar putea să dispară complet în anumite zone, ceea ce ar afecta întreaga rețea ecologică.

Viitorul cercetărilor subacvatice

În 2024, echipa lui Wåhlin a încercat să continue explorările sub calota Dotson. Din păcate, submersibilul Ran a dispărut după doar două misiuni, cel mai probabil din cauza unor erori de navigație sau a interacțiunilor neașteptate cu mamifere marine, precum foci Weddell.

„Acesta este doar începutul unui proces lung de descoperire,” concluzionează Wåhlin, conform revistei Nature. Cu toate provocările întâmpinate, cercetătorii sunt hotărâți să revină și să continue maparea acestui peisaj necunoscut, care ne poate oferi răspunsuri cruciale despre viitorul planetei noastre.